Vineri, 04 noiembrie, pompierii ISU Dobrogea au intervenit în zona lacului Tașaul, pentru a recupera un cadavru observat în apa canalului Dunăre – Marea Neagră, zona km 2. Ulterior s-a descoperit faptul că bărbatul era un fost angajat de pe ambulanță, care fusese dat dispărut la data de 30 octombrie.
Cadavrul bărbatului a fost găsit în această dimineață pe Canalul Midia Năvodari, aproape de mal. Mai mulți oameni care se aflau la pescuit au sunat imediat la 112. După ce a fost scos din apă, oamenii legii au stabilit că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 52 de ani, care fusese dat dispărut de către familie în urmă cu cinci zile.
Înainte de tragicul eveniment, bărbatul a fost dat afară de la serviciu. El fusese implicat într-un accident cu ambulanța, iar polițiștii au stabilit, atunci, că urcase băut la volan.
Unul dintre pescari a declarat faptul că intervenția nu a fost una dificilă, pompierii au scos trupul neînsuflețit în maxim 15 minute.
„Pompierii erau deja aici, și salvarea când am venit eu. Apoi, pompierii l-au scos, l-au ridicat și l -au băgat în mașină. Nu știu cine a anunțat la 112. Când am venit eu erau toți aici, deja. Intervenția a durat maximum un sfert de oră, nu a fost greoaie. Am văzut ca o geacă plutind, aproape de mal” , a spus pescarul.